Motto: Lupta politica inseamna acapararea puterii de catre o elita, in beneficiul maselor. Cand lupta politica inseamna acapararea puterii de catre un singur om, se instaureaza dictatura
Poate un politician, in anul 2009, sa conduca dictatorial România? Teoretic, da! Fac de la bun inceput precizarea (imperios necesara, de altfel, pentru a elimina din start orice speculatii) ca nu a preferinte politice. Consider ca absolut toate figurile marcante ale vietii politice românesti au demonstrat, in cei 20 de ani care s-au scurs de la Revolutia din 1989, de ce sunt in stare si cam cat urmaresc sa serveasca interesul public in comparatie cu interesele lor de grup sau personale. Niciunul dintre proiectele politice prezentate in aceste zile ale campaniei electorale nu ma poate determina, ca in duminica alegerilor prezidentiale, fie ea cea din 22 noiembrie sau cea din 6 decembrie, sa ies din casa si sa ma deplasez la sectia de votare. Cu toate acestea, insa, a ajuns sa ma preocupe din ce in ce mai mult viitorul meu in aceasta tara. Se poate observa, fara prea multa analiza, ca avem, ca popor, toate sansele sa instauram cu propria noastra mana dictatura.
Puterile in stat
Proiectul politic al unuia dintre principalii candidati la Presedintia României vizeaza reducerea numarului de parlamentari la maxim 300 si un parlament unicameral. Initiativa ar fi laudabila daca in spatele ei nu s-ar ascunde un plan al reglarilor de conturi intre gruparile politice care au apucat câte o bucata din putere. Presedintele in exercitiu, Traian Basescu, candideaza pentru un nou mandat trambitand exact stindarful Parlamentului unicameral. România este stat de drept, unde decizia administrativa se exercita prin intermediul celor trei puteri separate prin Constitutie, independente, teoretic, una de alta. Prima putere in stat este cea Legislativa, reprezentata de Parlamentul României, prin cele doua camere – Senatul si Camera Deputatilor. Injumatatirea numerica si dimensionala a acestei puteri ar insemna, ca principiu, slabirea puterii. A doua putere este cea Executiva, reprezentata de Guvernul României – putere lasata fara niciun fel de vlaga in aceste zile ale sfarsitul anului 2009. O a treia putere, cea Judecatoreasca, este la rându-i vlaguita de deciziile pecuniare luate de catre Guvern. Acest haos total poate instaura, la nivelul opiniei publice, o stare de neincredere perfect justificata.
Puterea absoluta
Traian Basescu planifica sa dizolve Parlamentul. Cum o poate face? Simplu! Daca Legislativul “trânteste” consecutiv doi prim-ministri desemnati, presedintele poate dizolva Parlamentul. Doar ca nu poate face acest lucru in ultimele sase luni ale mandatului. Insa, reconfirmat in functie, Traian Basescu poate dizolva Parlamentul oricând, in timpul celui de-al doilea mandat. De ce ar face asa ceva un presedinte? Odata pentru ca ii permite Constitutia si, a doua oara pentru ca are motivatia personala. In ziua de 22 noiembrie, cand românii se vor prezenta la urne, isi vor putea exprima, prin vot, optiunea la Referendumul organizat la initiativa Presedintiei. Una dintre intrebarile la care electoratul va trebui sa raspunda este daca doreste un Parlament cu o singura camera. A doua intrebare este aceea daca doreste injumatatirea numarului de parlamentari. Daca se intruneste cvorumul (adica daca se raspunde cu “DA” la aceste doua intrebari de catre jumatate plus 1 din numarul total al alegatorilor inscrisi pe liste), Parlamentul României este obligat sa modifice Constitutia. Odata modificata Constitutia si intrunite premisele dizolvarii Parlamentului, Guvernul va organiza alegeri parlamentare anticipate. Românii vor vota uninominal reprezentanti politici care sa alcatuiasca un parlament cu o singura camera.
Dictatura majoritatii
Traian Basescu mizeaza pe o sustinere masiva la aceste alegeri anticipate a gruparii politice pe care o patroneaza din umbra, respectiv Partidul-Democrat Liberal. Scenariul, daca se va adeveri, ar fi in total dezacord cu motivatia pentru care, in decembrie 1989, tinerii au iesit in strada pentru a darâma regimul Ceausescu. Daca referendumul trece si daca Basescu este investit pentru al doilea mandat, statistica arata ca PD-L se afla pe prima pozitie a preferintelor electoratului. O majoritate parlamentara PD-L (peste 51%) ar insemna ca partidul prezidential poate alcatui singur un Guvern, fara sustinerea altor partide parlamentare. Eventual, se poate ralia la guvernare gruparea UDMR. Un presedinte Traian Basescu, care va avea in subordine Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, sefii serviciilor de informatii (SRI, SIE), care va coordona serviciile speciale (SPP si STS) si care va conduce de la Cotroceni un prim-ministru marioneta, devine atotputernic. La asta se poate adauga puterea presedintelui de a numi sau destitui sefii Parchetului de pe lânga Inalta Curte de Casatie si Justitie, ai Directiei Nationale Anticoruptie, ai Inaltei Curtio de Casatie si Justitie sau, prin reprezentarea parlamentara a puterii sale, Curtea Constitutionala. Prin intermediul primului-ministru marioneta, presedintele va pune mâna pe alte doua servicii de informatii, cum ar fi Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (aflata in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor), Directia Generala Anticoruptie (aflata in subordinea aceluiasi minister), ori Directia de Informatii a Armatei. Puterea absoluta se instaureaza, astfel, in mana unui singur om.
ALTERNATIVE?
Sa radem cu Vanghelie
Alternativele la aceasta dictatura nu sunt nici ele prea incurajatoare. Un contracandidat al lui Traian Basescu este Mircea Geoana. Fara sa intram in detalii, imaginea lui Mircea Geoana in acest moment este aceea de un “subaltern” al lui Marian Vanghelie sau Viorel Hrebenciuc. Vanghelie tocmai relata, sâmbata seara, pe Realitatea TV, ca nu exista cinci oameni ca el in România.
Sa ascultam cucuveaua
Un alt contracandidat al lui Basescu este “independentul” Sorin Oprescu. Se vorbeste astazi de o eventuala retragere a acestuia din cursa pentru Cotroceni. Candidatura lui Sorin Oprescu este de fapt candidatura lui Ion Iliescu. Persoanele cat de cat informate din România cunosc faptul ca, in spatele lui Sorin Oprescu sta camarila lui Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD.
Sa asteptam sa mai crestem
Crin Antonescu este o alta alternativa. Desi nu pare a avea in dulap “scheletii” pe care ii au ceilalti concurenti, Crin Antonescu nu se poate ridica la “valoarea” lui Basescu, Vanghelie sau Iliescu. Nu are “clanta” si nici “tupeul” sau “experienta” “elefantilor” in cauza. Poporul a demonstrat, in toate alegerile de pâna acum ca doreste sa fie condus de un “tatuc”, singura exceptie fiind votul negativ dat in anul 1996 impotriva lui Ion Iliescu, când a fost ales presedinte Emil Constantinescu, sau in 2000, cand a fost votat, culmea!, Ion Iliescu, pentru a nu iesi presedinte Corneliu Vadim Tudor.
Alte oferte deschid lista cu Vadim sau cu Gigi Becali. Comentariile sunt de prisos.
P.S.: Avem, teoretic, dreptul de a vota! Cu cine?
Constitutia României statueaza, la Capitolul II, teza 1, privind “Drepturile si libertatile individuale”, la articolul 36, care consfinteste dreptul la vot, ca “(1) Cetatenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, impliniti pâna in ziua alegerilor inclusiv”. Celor care considera ca se afla in imposibilitateea de a-si exercita acest drept constitutional, din motive dependente exclusiv de oferta politica, le atrag atentia ca aceeasi Constitutie a României, la articolul 25, privind Libera Circulatie, arata ca “(1) Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept” si “(2) Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara”. Asadar, luati decizia pe care o considerati potrivita sau corecta inainte de 6 decembrie 2009.
