Spune ce e de spus

Ziarul

Arhiva

Powered By Blogger
toateBlogurile.ro
TRAFIC TRIPUL - Directo Web
   


Campanie incredibila pe piata virtuala inainte cu o luna si jumatate de alegerile prezidentiale care vor avea loc pe data de 22 noiembrie. Doi dintre contracandidati, clasati in vârful clasamentului in sondajele de opinie, detin site-uri de campanie pe internet atât pro, cât si contra lor.

“Gardianul” a prezentat, in editia de ieri, cum site-ul oficial al lui Traian Basescu a fost clonat, copia fiind practic parodierea mesajelor electorale ale presedintelui in exercitiu. Tot ieri, site-ul “fantoma” a fost redirectionat catre IP-urile serverelor care detin site-ul oficial al lui Traian Basescu. Coincidentele nu se opresc aici. Mircea Geoana detine, la rândul sau, un site de campanie,  care, culmea, este inregistrat pe acelasi cont de monitorizare al site-urilor pe internet,  ca si site-ul clonat al lui Traian Basescu. Mai exista, insa, un site anti-Mircea Geoana, gazduit, de asemenea, de aceeasi societate comerciala care gazduieste si site-ul oficial al liderului PSD. Va prezentam, in continuare, lista societatilor comerciale care au legatura cu site-urile principalilor patru contracandidati inscrisi in lupta pentru Palatul Cotroceni – Traian Basescu, Mircea Geoana, Crin Antonescu si Sorin Oprescu.

“Gardianul” a prezentat, in editia de ieri, clona site-ului oficial al lui Traian Basescu. Datele s-au modificat, insa, in mai putin de 12 ore de la dezvaluirea noastra, astfel incât, prin metode specifice, specialistii IT au facut in asa fel incât, accesând pagina “clonei” www.traianbasescu.ro, esti directionat automat pe site-ul oficial de campanie, www.basescu.ro. Astfel, domeniul oficial al presedintelui, inregistrat prin ICI-ROTLD, este detinut de compania de publicitate GMP Advertising, apartinând lui Felix Tataru. Aceeasi societate comerciala se ocupa de serviciul tehnic al site-ului oficial. Compania, care a luat fiinta in anul 1998, are un capital social subscris in valoare de 100 RON si are ca obiect principal “activitati ale agentiilor de publicitate”. Actionarul cu 100% din beneficii si pierderi este Felix Tataru Constantin, din Focsani, care detine, de asemenea, si functia de administrator unic al firmei. Societatea a avut, anul trecut, potrivit ultimului bilant contabil depus pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, o cifra de afaceri de 17.822.438 RON si un profit net de 1.857.552 RON.
“Clona” site-ului www.basescu.ro se numeste www.traianbasescu.ro, si, pâna ieri dimineata, datele despre initiatorii si gazduitorii acestui site aratau in felul urmator: a fost inregistrat la 24 aprilie 2007 si era gazduit de un server al companiei de hosting “Go Daddy Netherlands”, din Olanda. Alaltaieri, site-ul clona era anuntat pe internet de catre nameserver-urile “dnsbck.dr.myx.net”, respectiv “ns6.dr.mys.net”. Nameserverul este un serviciu care face legatura intre adresa unui dispozitiv in format IP, catre un nume alocat acelui IP. IP-ul este adresa fizica a unitatii de calculator sau server pe care se afla site-ul in cauza. Ieri, site-ul respectiv era anuntat pe internet de alte doua nameserver-uri -  “ns1.ines.ro” si “ns2.ines.ro”. Ei bine, primul nameserver, “ns1.ines.ro”, anunta si site-ul oficial al presedintelui in exercitiu, Traian Basescu. Accesând atât www.traianbasescu.ro, cât si www.basescu.ro, utilizatorul ajunge pe aceeasi pagina de internet, respectiv pe site-ul oficial.
Cum se putea realiza aceasta modificare? Simplu, spun specialistii in IT. Teoretic, persoana care detinea domeniul “clona” a solicitat ROTLD (Romanian Top Level Domain) modificarea nameserverurilor. O alta varianta, putin probabila, este aceea ca insusi Traian Basescu, prin reprezentantii sai legali, sa fi cerut ca domeniul www.traianbasescu.ro sa treaca in folosinta sa, având in vedere notorietatea numelui sau. O a treia varianta, la limita legii, ar fi aceea ca Traian Basescu, prin interpusi, sa fi cumparat de la detinatorul domeniului dreptul de folosinta. Cert este ca in acest moment continutul site-ului clona nu mai poate fi accesat tastând www.traianbasescu.ro.

E mâna lui Mircea Geoana?

Continuând pe firul incurcat al elementelor tehnice privitoare la site-urile prezidentiabililor, ne-a sarit in ochi un amanunt extrem de interesant. Contracandidatul lui Traian Basescu, liderul PSD Mircea Geoana, a inregistrat, la data de 25 mai 2004, prin ICI-ROTLD, domeniul www.mirceageoana.ro. Acesta este site-ul de campanie al liderului social-democrat. Domeniul se afla pe acelasi cont de Google Analytics cu site-ul “clona” www.traianbasescu.ro. Astfel, codul google analytics al site-ului www.mirceageoana.ro este “UA-10714301-1”, in timp ce codul google analytics al site-ului www.traianbasescu.ro este “UA-10714301-2”. Prima parte a codului este numarul de cont, in timp ce ultima cifra reprezinta numarul site-ului inregistrat. Comentariile sunt de prisos.
Domeniul oficial al lui Mircea Geoana, www.mirceageoana.ro, este detinut de societatea comerciala Nivis România SRL, cu sediul in Cluj-Napoca. Firma a fost infiintata in iunie 2000 si are un capital social subscris si varsat de 200 RON si 96 dolari SUA. Se ocupa cu “activitati de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client)”. Societatea are un unic actionar si administrator in persoana cetateanului american Marius Ovidiu Chilom, nascut in Râmnicu Vâlcea. Potrivit bilantului contabil depus la Ministerul Finantelor, societatea a avut, anul trecut, o cifra de afaceri totala de 7.728.170 RON si un profit net in valoare de 688.191 RON.
Liderul PSD “beneficiaza”, insa, si de un anti-site, care poate fi accesat tastând www.nufigeoana.ro. Domeniul a fost inregistrat, prin societatea de hosting Hostway România, la data de 1 octombrie 2009. Coincidenta face ca atât acest site, cât si domeniul oficial al lui Mircea Geoana sa fie gazduite de aceeasi firma, dar pe IP-uri diferite. Firma Hostway România SRL a fost infiintata in martie 2006, este din Bucuresti si are un capital subscris si varsat de 3.000 de dolari SUA. Societatea se ocupa cu “activitati de editare a altor produse software”, iar actionarul unic este un agent economic din Olanda – Hostway Holdings BV. Administratorul judiciar al societatii este A&A Consultants IPURL. Hostway România SRL a avut anul trecut o cifra de afaceri in valoare de 3.172.643 RON si a inregistrat pierderi de 598.224 RON.

Antonescu, o firma cu profit mic

Candidatul PNL la Presedintia României, Crin Antonescu, are si el site de campanie. Domeniul www.crinantonescu.ro a fost inregistrat, la data de 17 septembrie 2007, prin societatea de hosting Jump Network Services SRL. Domeniul este detinut de firma Inpolitics Media SRL, cu sediul in sectorul 1 al Capitalei. Societatea a luat fiinta in luna august 2008, are un capital subscris si varsat de 200 RON si se ocupa cu “activitati ale portalurilor web”. Firma are doi asociati, o persoana fizica - Diana Dragomir, din Vrancea, cu 10 la suta din beneficii si pierderi, care detine si functia de administrator unic, si persoana juridica 101 Worldwide Invest GMBH, din Germania, care detine 90 la suta din beneficii si pierderi. Inpolitics Media a avut, anul trecut, o cifra de afaceri de 7.548 RON si a inregistrat un profit de 143 RON. Domeniul www.crinantonescu.ro este administrat, din punct de vedere tehnic, de catre societatea Easy Media SRL, cu sediul in Câmpulung Muscel, inregistrata in luna martie a anului 2007. Capitalul social al societatii este de 200 RON, iar principalul domeniu de activitate il reprezinta “activitatile de consultanta in tehnologia informatiei”. Firma are un unic actionar si administrator in persoana lui Claudiu Flavius Chirita. Societatea a avut anul trecut o cifra de afaceri de 202.229 RON si un profit net de 10.088 RON.

Misteriosul Sorin Oprescu

Candidatul independent pentru Palatul Cotroceni, primarul general al Bucurestiului, Sorin Oprescu, are, la rândul lui, un site de campanie. Acesta poate fi accesat tastând www.sorinoprescu.ro si a fost inregistrat, la data de 23 februarie 2007, prin intermediul firmei de hosting Nettissimo Rom SRL. Atât detinatorul domeniului, cât si entitatea care se ocupa de domeniul tehnic al site-ului sunt secrete.



Stafful lui Basescu spune ca a reusit "recuperarea" site-ului clonat


Staff-ul de campanie a lui Traian Basescu anunta ca a reusit „recuperarea“ site-ului www.traianbasescu.ro, care clonase www.basescu.ro, purtatorul de cuvând Sever Voinescu declarând ca se asteapta ca astfel de site-uri clonate sa mai apara în spatiul virtual. „Campania murdara a candidatilor coalizati împotriva lui Traian Basescu a ajuns si pe internet. A fost falsificat si fraudat continutul unui site si aceasta frauda a fost rapid acoperita de specialistii nostri. Ne asteptam ca asemenea cazuri sa mai apara. Le privim însa cu calm, pentru ca vom reactiona imediat“, a declarat Sever Voinescu. El si-a exprimat speranta ca aceasta campanie electorala se va desfasura în conformitate cu principiul fundamental al oricarei campanii electorale, „anume acela de a informa corect cetatenii  în legatura cu intentiile fiecarui candidat“.
Site-ul www.traianbasescu.ro apartine unei persoane fizice, iar domeniul a fost rezervat în aprilie 2007, moment care corespunde cu suspendarea din functie a sefului statului. Site-ul de campanie pentru referendum al presedintelui Traian Basescu, www.basescu.ro, fusese clonat, pastrându-se aspectul grafic, dar parafrazându-se mesajele sefului statului, inclusiv sloganul, care din „De ce le e frica nu scapa“ devenise „De ce ti-e frica, pasarica?“.
Mesajele „471 - 300 parlamentari“ si „Hai la referendum!“, postate pe site-ul presedintelui, au devenit, pe site-ul www.traianbasescu.ro, „1 mandat - 0 rezultate“ si, respectiv, „Hai la revedere!“. Clona mai continea si o lista care reprezinta “Viziunea mea (a lui Basescu) pentru o dictatura sanatoasa”.

www.nufigeoana.ro, parodie extrema



Site-ul anti-Mircea Geoana contine elemente de asemenea defaimatoare la adresa presedintelui PSD. Inca din antet se poate vedea caricatura lui Ion Iliescu, care spune “Daca ar fi sa judec instinctual, as avea motive sa-mi exprim reticenta si toti intelegeti de ce”, iar Mircea Geoana apare intr-un carucior pentru copii cu textul “Ia vedeti ce pot sa fac si cât sunt de prostanac”. Pagina web mai contine câteva teme, cum ar fi “acasa la Geoana”, “biografie neromantata”, “Nu fi Geoana”, “Tara de 2 lei”, “Video almanahe” si “Zvonuri din PSD”.